Site-ul Instituției Avocatul Poporului folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii acestora, conform Regulamentului 679/27 aprilie 2016

Uncategorised

 

 

Avocatul Poporului poate promova recursul în interesul legii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la problemele de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile

 

 

2020 

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpg  Recurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea neunitară a dispozițiilor art. 65 alin. (2) din legea nr. 53/2003, republicată, referitor la sintagma „cauză reală și serioasă”, în sensul de a se stabili „dacă un caracter serios al concedierii presupune ca, în situația reducerii numărului de posturi identice din cadrul unității, angajatorul trebuie să aplice unele criterii de departajare/selecție, pentru a justifica alegerea salariatului/salariaților care urmează să fie concediat/concediați dintr-un număr de salariați care desfășoară activități identice sau similare” - 16 septembrie 2020 

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpg  Recurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea neunitară a dispozițiilor Anexei VIII, Cap. II, lit. A, Secțiunea II, pct. 6, subpct. 6.2, lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în corelare cu dispozițiile art. 38 alin. (3), alin. (4) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, modificată și completată - 18 august 2020

 

 

2019

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpg  Recurs în interesul legii având ca obiect problema de drept referitoare la interpretarea și aplicarea art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată - 23 mai 2019 

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpg  Recurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea neunitară a dispozițiilor art. 2 alin. (4), art. 59 alin. (2) și art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a stabili dacă instanța de judecată poate lua act de acordul de mediere, prin care părțile s-au înțeles cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului - 31 iulie 2019   

 

 

2018 

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpg  Recurs în interesul legii privind problema de drept referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare - 12 februarie 2018

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpg  Recurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea neunitară a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. a) - g), l) și n), art. 27 alin. (1), (2), (3) și (5) și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind  autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, art. 8 din Legea nr. 155/2010 a poliției locale, republicată, precum și ale art. 27 din Hotărârea Guvernului nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale 

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpg  Recurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea neunitară a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2003 a minelor, în sensul de a stabili dacă activitatea desfășurată în cadrul unităților de prospecțiuni geologice sau de exploatări în subteran este considerată activitate desfășurată în „unitate minieră” și poate fi încadrată în condițiile speciale de muncă

 

 

2017 

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpg  Recurs în interesul legii privind problema de drept referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 raportate la art. 102 alin. (1) pct. 14 sau art. 105 pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în sensul stabilirii competenței funcționale a agenților constatatori (din cadrul poliției locale sau poliției rutiere), cu incidența art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010 a poliției locale - 9 februarie 2017

   

2016

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpgRecurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor: 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 8 din Anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011 - 22 iulie 2016

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpgRecurs în interesul legii privind problema de drept referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare - 10 noiembrie 2016

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpg Recurs în interesul legii privind problema de drept referitoare la interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 147 din vechiul Cod penal, raportate la cele ale art. 145 din vechiul Cod penal - 21 decembrie 2016

 

2015

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpgRecurs în interesul legii privind problema de drept referitoare la legalitatea hotărârilor adoptate de consiliile locale în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare - 29 ianuarie 2015

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpgRecurs în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale privind includerea perioadei de ucenicie la calculul vechimii în muncă - 19 martie 2015

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpgRecurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv de art. 47 alin (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și anume stabilirea înțelesului termenului "nevăzător" - 11 mai 2015

 

2014

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpgRecurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și a Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, din punct de vedere al semnăturii agentului constatator necesară legalității procesului-verbal de contravenție, pentru contravențiile sancționate de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, modificată și completată - 4 decembrie 2014

 

2013

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpgRecurs în interesul legii cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la calculul indemnizaţiei lunare reparatorii şi a indemnizaţiei lunare acordate categoriilor de persoane stabilite de normele juridice menţionate (persoanele care beneficiază de titlurile de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, precum şi de urmaşii de Erou-martir) - 6 august 2013

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpgRecurs în interesul legii privind interpretarea dispoziţiilor legale în baza cărora se calculează dobânzile aferente sumelor încasate şi restituite de administraţiile finanţelor publice din ţară cu titlu de taxă pe poluare, taxă de primă înmatriculare şi taxă pentru emisiile poluante, unde instanţele de judecată au reţinut ca temei legal următoarele texte: art. 3 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, art. 994 din vechiul Cod civil, art. 1535 din Legea nr. 287/2009 (Codul civil), art. 124 şi art. 70 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 - Codul de procedură fiscală - 24 septembrie 2013

 

2012

http://www.avpoporului.ro/images/stories/articles1.jpgRecurs în interesul legii cu privire la aplicarea art. 1 alin. (1) lit. d) şi e) raportat la art. 4 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, privind dreptul unor persoane persecutate din motive politice de dictatura instaurată în România cu începere de la 6 martie 1945, republicat, cu modificările şi completările ulterioare de a cumula indemnizaţia pentru perioada de strămutare cu cea prevăzută pentru perioada de domiciliu forţat, atunci când aceste perioade au coincis - 9 mai 2012

 

 

 

 

 

 

Avocatul Poporului

poate sesiza instanța de contencios administrativ,

în condițiile Legii nr. 554/2004

privind contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

 

 

 

 

Acțiuni 2020

 

 

Acțiune în anularea unor hotărâri ale Consiliului Local al comunei Blejoi, judeţul Prahova, 23 martie 2020 

Acțiune în anularea parțială a unor hotărâri ale Consiliului Local al comunei Brezoaele, judeţul Dâmbovița, 28 februarie 2020

 

 

Acțiuni 2019

 

 

Acțiune în anularea unui act administrativ adoptat de Consiliul local al comunei Șișești, judeţul Mehedinți, 18 noiembrie 2019  

Acțiune în anularea unor acte administrative adoptate de Consiliul Local al comunei Suraia, judetul Vrancea, 10 octombrie 2019   

Acțiune în anularea Dispoziției nr. 230 din 13 mai 2019 emisă de Consiliul Județean Timiș privind respingerea unei cereri de schimbare pe cale administrativă a numelui, 27 august 2019

Acțiune în anularea unor acte administrative emise de Consiliul local al comunei Stănești, județul Gorj, 23 mai 2019  

Acțiune în contencios administrativ privind înregistrările unor bunuri imobile în evidențele fiscale ale unor UAT-uri, 23 mai 2019    

Acțiune în contencios administrativ privind obligarea Consiliului Județean Brașov și a Liceului „Petru Rareș” Feldioara, județul Brașov, la alocarea, calcularea și plata sumelor cuvenite unei minore cu cerințe educaționale speciale, 18 ianuarie 2019 

 

 

Acțiuni 2018

 

Acțiune în contencios administrativ privind anularea parțială a unui act emis de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Management Integrat al Deșeurilor în judeţul Dâmbovița”, 5 noiembrie 2018

Acțiune în contencios administrativ referitoare la obligarea Comisiei comunale pentru aplicarea legilor fondului funciar Dumbrava Roșie și Primăriei comunei Dumbrava Roșie să comunice, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, planurile parcelare ce au stat la baza emiterii unui titlu de proprietate, 3 septembrie 2018 

Acțiune în anularea unor acte administrative emise de Consiliul local al comunei Dofteana, județul Bacău, 26 aprilie 2018

 

 

Acțiuni 2017

 

Acțiune în anularea unui act administrativ emis de Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova, 18 decembrie 2017

Acțiune în contencios administrativ referitoare la comunicarea unor informații de interes public de către Primăria Municipiului Târgu-Mureș, 26 octombrie 2017

Acțiune în anularea unui act administrativ emis de Inspectoratul de Poliție Județean Iași, 26 aprilie 2017

Acțiune în contencios administrativ referitoare la aplicarea legii speciale, 7 martie 2017

 

 

 

Acțiuni 2016 

 

 Acțiune în anularea unor acte administrative emise de Consiliul Local al Municipiului Moreni, județul Dâmbovița, 26 octombrie 2016 

Acțiune în anularea unui act administrativ emis de Primăria Municipiului Constanța, 10 octombrie 2016

 

 

Acțiuni 2015

 

Acțiune în anularea Hotărârii Consiliului Local al Orașului Balș nr. 142/23.12.2013 privind încadrarea terenurilor intravilane pe zone în cadrul orașului Balș, 8 iulie 2015

 

 

  

 

 

 

 

 

Excepții de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului - 2020

 

 

11. Excepție de neconstituționalitate

Excepție de neconstituționalitate a art. 8 alin. (3)-(9) cu referire la sintagma „izolarea într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată unității sanitare” și a art. 19 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic 

 10. Excepție de neconstituționalitate

Excepție de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 4 alin. (3) și (4), art. 65 lit. s), ș), art. 66 lit. a), b) și c) și art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19   

9. Excepție de neconstituționalitate

Excepție de neconstituționalitate cu privire la prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cele ale art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei 

8. Excepție de neconstituționalitate

Excepție de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare   

 7. Excepție de neconstituționalitate

referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c1) – f) și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său  

 6. Excepție de neconstituționalitate

a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pe timpul stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din data de 31 martie 2020 

5. Excepție de neconstituționalitate

având ca obiect prevederile art. 31 alin. (1) lit. b) și art. 36 alin. (4) și (5) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată 

4. Excepție de neconstituționalitate

referitoare la prevederile art. IV pct. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din data de 12 februarie 2020  

3. Excepție de neconstituționalitate

cu privire la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate 

2. Excepție de neconstituționalitate

referitoare la prevederile art. I pct. 1, pct. 2, pct. 5 și pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 12 februarie 2020

 

1. Excepție de neconstituționalitate

a prevederilor art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2019 privind modificarea și completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României și modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru Președintele României din anul 2019 

 

 

 

 

 

 

 

  

Puncte de vedere formulate de Avocatul Poporului - 2020

 

 

6. Punct de vedere

privind sesizarea de neconstituționalitate invocată de Guvernul României referitoare la prevederile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (Pl-x nr. 101/2020)

5. Punct de vedere

privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.79 alin.(1) și (6) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată și modificată, și ale art.494 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, modificată

4. Punct de vedere

privind excepția de neconstituţionalitate a prevederilor art.517 alin. (1) lit. g) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

 3. Punct de vedere

privind excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art. 391 alin. (1) și (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată ”în forma anterioară modificării survenite prin Legea nr. 113/2016”

 2. Punct de vedere

privind exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/2017, 12 februarie 2020

1. Punct de vedere

privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, 16 ianuarie 2019