PREZENTARE

2. O instituție națională trebuie să aibă un mandat cât mai larg posibil, care să fie clar prevăzut într-un text constituțional sau legislativ, precizând componența și sfera sa de competență.

3. O instituție națională trebuie să aibă, inter alia, următoarele responsabilități:

(a) Să prezinte Guvernului, Parlamentului și oricărui alt organ competent, la solicitarea autorităților în cauză, sau prin exercitarea competențelor sale de a se autosesiza cu privire la o anumită problemă, puncte de vedere, recomandări, propuneri și rapoarte cu privire la orice aspect legat de promovarea și protecția drepturilor omului; instituția națională poate decide să le publice; aceste puncte de vedere, recomandări, propuneri și rapoarte, precum și orice prerogativă a instituției naționale trebuie să se refere la următoarele domenii:

(i) Orice prevederi legislative sau administrative, precum și prevederi referitoare la organizațiile judiciare, menite să mențină și să extindă protecția drepturilor omului; în acest sens, instituția națională examinează legislația și dispozițiile administrative în vigoare, precum și proiectele și propunerile și formulează recomandările pe care le consideră adecvate pentru a asigura că aceste dispoziții sunt conforme cu principiile fundamentale ale drepturilor omului; recomandă, dacă este necesar, adoptarea unei noi legislații, modificarea legislației în vigoare și adoptarea sau modificarea măsurilor administrative;

(ii) Orice situație de încălcare a drepturilor omului pe care decide să o investigheze;

(iii) Pregătirea rapoartelor privind situația națională a drepturilor omului în general, precum și aspecte mai specifice;

(iv) Atragerea atenției Guvernului asupra situațiilor din orice parte a țării în care drepturile omului sunt încălcate și propunerea de inițiative pentru a pune capăt unor astfel de situații și, dacă este necesar, exprimarea unui punct de vedere cu privire la pozițiile și reacțiile Guvernului;

(b) Să promoveze și să asigure armonizarea legislației, reglementărilor și practicilor naționale cu instrumentele internaționale privind drepturile omului la care Statul este parte și punerea acestora în aplicare efectivă;

(c) Să încurajeze ratificarea instrumentelor menționate anterior sau aderarea la aceste instrumente și să asigure punerea lor în aplicare;

(d) Să contribuie la rapoartele pe care Statele trebuie să le transmită organelor și comisiilor Organizației Națiunilor Unite și instituțiilor regionale, în conformitate cu obligațiile care le revin în temeiul tratatelor și, dacă este necesar, să își exprime opinia cu privire la subiectul în cauză, cu respectarea independenței lor;

(e) Să coopereze cu Organizația Națiunilor Unite și cu orice altă organizație din sistemul Organizației Națiunilor Unite, cu instituțiile regionale și instituțiile naționale ale altor țări, care au competențe în domeniul protecției și promovării drepturilor omului;

(f) Să contribuie la formularea programelor de educație și de cercetare în domeniul drepturilor omului și să participe la punerea acestora în practică, în școli, universități și cercuri profesionale;

(g) Să informeze cu privire la drepturile omului și eforturile de combatere a tuturor formelor de discriminare, în special a discriminării rasiale, prin creșterea gradului de conștientizare a opiniei publice, în special prin informare și educație și prin utilizarea tuturor organelor de presă.

Componența și garanțiile independenței și pluralismului

1. Componența instituției naționale și numirea membrilor săi, fie prin alegeri, fie prin alte mijloace, se stabilesc în conformitate cu o procedură care oferă toate garanțiile necesare pentru a asigura reprezentarea pluralistă a forțelor sociale (a societății civile) implicate în protecția și promovarea drepturilor omului, în special prin prevederi care să permită prezența sau stabilirea unei cooperări eficiente cu reprezentanții:

(a) Organizațiile neguvernamentale responsabile de drepturile omului și de combaterea discriminării rasiale, sindicate, organizații sociale și profesionale relevante, de exemplu, asociații de avocați, medici, jurnaliști și oameni de știință eminenți;

(b) Tendințe în gândirea filosofică sau religioasă;

(d) Parlamentul;

(e) Departamente guvernamentale (dacă acestea sunt incluse, reprezentanții lor ar trebui să participe la deliberări numai în calitate de consultanți).

2. Instituția națională trebuie să dispună de o infrastructură care să permită buna desfășurare a activităților sale, și în special de finanțare adecvată. Scopul acestei finanțări ar trebui să fie acela de a asigura personal și sediu propriu instituției naționale, pentru a fi independentă de Guvern și a nu fi supusă controlului financiar care ar putea afecta independența acesteia.

3. Pentru a asigura un mandat stabil pentru membrii instituției naționale, fără de care nu poate exista o independență reală, numirea acestora se efectuează printr-un act oficial care stabilește durata specifică a mandatului. Acest mandat poate fi reînnoit, cu condiția să fie asigurat pluralismul în rândul membrilor instituției.

Metode de funcționare:

În cadrul activității sale, instituția națională poate să:

(a) Să ia în considerare orice aspecte care țin de competența sa, fie la sesizarea Guvernului, fie la propunerea unui membru al său sau a oricărui petiționar, fără a se adresa unei autorități superioare;

(b) Poate audia orice persoană și obține informațiile sau documentele necesare pentru soluționarea situațiilor care intră în sfera de competență a acesteia;

(c) Se poate adresa opiniei publice direct sau prin intermediul oricărui organ de presă, în special în vederea publicării punctelor de vedere și recomandărilor sale;

(d) Se poate întruni în mod regulat și ori de câte ori este necesar cu toți membrii săi, după ce aceștia au fost înștiințați în mod corespunzător;

(e) Să stabilească grupuri de lucru din rândul membrilor săi, în funcție de necesitați, și să înființeze secții locale sau regionale care să contribuie la îndeplinirea funcțiilor instituţiei;

(f) Să mențină consultări cu celelalte organe, fie jurisdicționale sau de altă natură, responsabile pentru promovarea și protecția drepturilor omului (în special, ombudsmanii, mediatorii și instituțiile similare);

(g) Având în vedere rolul fundamental pe care îl au organizațiile neguvernamentale în extinderea activității instituțiilor naționale, să dezvolte relațiile cu organizațiile neguvernamentale dedicate promovării și protejării drepturilor omului, dezvoltării economice și sociale, combaterii rasismului, protejării grupurilor vulnerabile (în special copiii, lucrătorii migranți, refugiații, persoanele cu handicap fizic și mental) sau domeniilor specializate.

Principii suplimentare privind statutul comisiilor cu competență cvasi-jurisdicțională

O instituție națională poate fi autorizată să audieze și să examineze plângerile și petițiile referitoare la situații individuale. Petițiile pot fi făcute de către persoane fizice, reprezentanții acestora, terți, organizații neguvernamentale, asociații ale sindicatelor sau orice alte organizații reprezentative. În astfel de circumstanțe și fără a aduce atingere principiilor enunțate mai sus cu privire la celelalte competențe ale comisiilor, funcțiile care le-au fost încredințate se pot fundamenta pe următoarele principii:

(a) Să încerce o soluționare amiabilă prin conciliere sau, în limitele prevăzute de lege, prin decizii obligatorii sau, dacă este necesar, pe baza confidențialității;

(b) Informarea părții care a depus petiția cu privire la drepturile sale, în special la căile de atac pe care le are la dispoziție, precum și promovarea accesului la acestea;

(c) Primirea oricăror plângeri sau petiții sau transmiterea acestora oricărei alte autorități competente în limitele prevăzute de lege;

(d) Emiterea de recomandări autorităților competente, în special prin propunerea de amendamente sau reforme ale legilor, reglementărilor și practicilor administrative, mai ales dacă acestea au creat dificultățile întâmpinate de persoanele care depun petiții pentru a-și putea exercita drepturile.

: Scris de Super User; Creat: 11 January 2018; Ultima actualizare: 12 January 2018; Accesări: 19229

COMPETENȚELE AVOCATULUI COPILULUI

Avocatul Copilului

Prin Legea nr. 9/2018 a fost înființat Avocatul Copilului, structură coordonată de un adjunct al Avocatului Poporului, numit pe o durată de 5 ani de către birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la propunerea Avocatului Poporului, cu avizul comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.

Avocatul Copilului, sub coordonarea Avocatului Poporului, acţionează în scopul promovării şi protejării drepturilor copiilor în vârstă de până la 18 ani, susţine şi încurajează respectarea şi promovarea drepturilor copiilor, în condiţiile Legii nr. 35/1997, ale Convenției pentru drepturile copilului și ale Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În îndeplinirea mandatului specific domeniului protecţiei şi promovării drepturilor copilului, Avocatul Copilului îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) soluţionează sesizările individuale făcute de copii sau de reprezentanţi ai acestora în legătură cu acţiunile instituţiilor publice din domeniul sănătăţii, educaţiei, protecţiei speciale a copilului, din domeniul aplicării măsurilor privative şi neprivative de libertate prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind răspunderea penală a minorilor, precum şi ale oricăror instituţii a căror activitate este incidentă domeniului protecţiei şi promovării drepturilor copilului;

b) soluţionează orice sesizare în legătură cu încălcarea unuia sau mai multor drepturi ale copilului;

c) promovează drepturile copilului în rândul copiilor şi adulţilor;

d) colaborează cu structurile formale ale copiilor şi, în măsura în care consideră necesar, sesizează autorităţile competente;

e) formulează propuneri de măsuri menite să încurajeze participarea copiilor la luarea deciziilor care îi privesc;

f) elaborează studii cu privire la exercitarea şi respectarea drepturilor copilului şi recomandă, dacă este cazul, măsuri pentru respectarea drepturilor copilului la nivel de politici publice şi la nivel legislativ, inclusiv prin întocmirea de rapoarte speciale;

g) efectuează vizite inopinate de control, din oficiu sau la cerere, împreună cu reprezentanţii Mecanismului Naţional de Prevenire a torturii în locurile de detenţie, la centrele educative sau de detenție în care minorii execută măsurile privative de libertate prevăzute de Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în domeniul răspunderii penale a minorilor, la persoanele însărcinate cu supravegherea şi îndrumarea minorilor aflați în executarea măsurilor neprivative de libertate prevăzute de Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în domeniul răspunderii penale a minorilor, la centrele de plasament, locuinţele de tip familial, asistență maternală şi plasament familial în care minorul este plasat ca măsură de protecție specială prevăzută de Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la familia extinsă, precum și la spitalele de pediatrie;

h) sesizează de îndată, din oficiu sau la cerere, organele de urmărire penală atunci când constată existența unor indicii privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală împotriva copiilor.

Mai mult, Avocatul Poporului poate formula cereri de chemare în judecată ori plângeri penale şi poate reprezenta în faţa instanţei de judecată minorul, atunci când acesta a fost victimă a violenţei fizice sau psihice din partea părinţilor, tutorelui sau reprezentantului legal, a abuzului, violenţei şi exploatării sexuale, a exploatării prin muncă, a traficului de fiinţe umane, a neglijării şi exploatării, precum şi a oricărei forme de violenţă asupra copilului, prevăzute şi sancţionate de legislaţia internă şi internaţională la care România este parte.

: Scris de Super User; Creat: 11 January 2018; Ultima actualizare: 11 January 2018; Accesări: 11321

Instituția Avocatul Poporului - NHRI

Prin Legea nr. 9/2018 de modificare a Legii nr. 35/1997 de organizare și funcționare a Avocatului Poporului, publicată în Monitorul Oficial din data de 8 ianuarie 2018, a fost introdus un nou articol prin care se arată angajamentul statului român de a asigura deplina conformitate a instituției Avocatul Poporului cu Principiile de la Paris. Texul de lege are următorul conținut: Instituţia Avocatul Poporului este instituţie naţională pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului, în sensul stabilit prin Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) nr. 48/134 din 20 decembrie 1993, prin care au fost adoptate Principiile de la Paris.

Precizăm că instituția Avocatul Poporului urmează să demareze procesul de acreditare ca instituție națională pentru apărarea drepturilor omului.

: Scris de Super User; Creat: 09 October 2017; Ultima actualizare: 31 March 2020; Accesări: 28319

Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede la art. 33, Transparenţa veniturilor salariale:

(1) Toate autorităţile şi instituţiile publice enumerate la art. 2 alin. (1) şi (3) vor publica la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie şi 30 septembrie ale fiecărui an, şi vor menţine publicată o listă a tuturor funcţiilor din autorităţile sau instituţiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, cuprinzând următoarele:

a) salariul de bază, solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, indemnizaţia de încadrare sau indemnizaţia lunară, după caz;

b) tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor şi premiilor eligibile pentru fiecare funcţie, precum şi baza legală a acordării acestora;

c) valoarea anuală a voucherelor de vacanţă care urmează să fie acordate pentru o perioadă lucrată de un an, precum și baza legală a acordării acestora;

d) valoarea anuală a indemnizaţiei de hrană care urmează să fie acordată pentru o perioadă lucrată de un an, precum și baza legală a acordării acesteia;

e) orice alte drepturi în bani şi/sau în natură, dacă este cazul, precum şi baza legală a acordării acestora;

f) orice informaţii cu privire la posibile limitări ale venitului salarial, precum şi baza legală a acestora.

Lista indemnizațiilor pentru funcții de demnitate publică numite la data de 31 martie 2020

Lista funcțiilor din cabinetul demnitarului la data de 31 martie 2020

Lista funcțiilor de conducere și de execuție la data de 31 martie 2020

Lista indemnizațiilor pentru funcții de demnitate publică numite la data de 30 septembrie 2019

Lista funcțiilor din cabinetul demnitarului la data de 30 septembrie 2019

Lista funcțiilor de conducere și de execuție la data de 30 septembrie 2019

Lista indemnizațiilor pentru funcții de demnitate publică numite la data de 31 martie 2019

Lista funcțiilor din cabinetul demnitarului la data de 31 martie 2019

Lista funcțiilor de conducere și de execuție la data de 31 martie 2019

Lista indemnizațiilor pentru funcții de demnitate publică numite la data de 30 septembrie 2018