Site-ul Instituției Avocatul Poporului folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii acestora, conform Regulamentului 679/27 aprilie 2016

 

 

 

 

Avocatul Poporului - instituţie de tip ombudsman


Originile institutiei Ombudsman

Instituţia Ombudsmanului a fost înfiinţată în Suedia, în anul 1809, de către Parlament care a introdus în noua Constituţie Biroul Ombudsmanului Parlamentar, ca instrument care să poată permite Parlamentului să exercite un anumit control asupra exerciţiului puterii de către executiv, prin monitorizarea modului în care autorităţile publice respectă legile.

Dar această idee nu era nouă în 1809. Monarhul absolut Karl al XII-lea a creat în anul 1713 Biroul Ombudsmanului Suprem al Majestăţii Sale. În perioada respectivă, Karl al XII-lea era în Turcia (într-o zonă aflată pe teritoriul Basarabiei de astăzi) de aproape 13 ani, iar în absenţa sa administraţia a devenit neglijentă. Ca urmare, el a reglementat Ombudsmanul Suprem ca fiind reprezentantul său suprem în Suedia. Sarcina acestuia era de a se asigura că judecătorii (mai târziu şi funcţionarii publici în general), acţionau cu respectarea legilor în vigoare şi îşi desfăşurau activitatea în mod corespunzător în alte privinţe. Dacă Ombudsmanul aprecia că aceştia nu îşi îndeplineau sarcinile în mod corespunzător, era abilitat să iniţieze procedurile legale împotriva lor pentru abatere de la sarcinile lor. În anul 1719, Ombudsmanul Suprem a devenit Cancelarul Justiţiei. Acest birou încă mai există şi în prezent, Cancelarul Justiţiei acţionând ca Ombudsman guvernamental. În anul 1766, Parlamentul a ales pentru prima data Cancelarul Justiţiei, dar din 1772 numirea Cancelarului Justiţiei a redevenit o prerogativă regală.

Potrivit Constituţiei din 1809, puterea statului a fost împărţită între rege şi Parlament. Regele numea Cancelarul Justiţiei (cu alte cuvinte, acesta era Ombudsmanul regal), în timp ce Parlamentul numea Ombudsmanul Parlamentar. Principalul scop pentru care a fost înfiinţat a fost pentru a apăra drepturile cetăţenilor prin stabilirea unei agenţii de supervizare complet independentă de executiv. Ca şi Cancelarul Justiţiei, sarcina Ombudsmanului era de a supraveghea aplicarea legilor de către judecători şi funcţionarii publici. Astfel, Constituţia din 1809 prevedea ca Parlamentul să numească în funcţia de Ombudsman Parlamentar o persoană „cunoscută pentru competenţa sa judiciară şi pentru probitatea sa exemplară”. Prin urmare, rolul său era de a veghea asupra protecţiei drepturilor cetăţenilor. De exemplu, printre atribuţiile Ombudsmanului Parlamentar se aflau încurajarea aplicării uniforme a legislaţiei şi clarificarea obscurităţilor legislative. Activitatea sa se desfăşura mai ales sub forma de inspecţii şi anchete. Plângerile au jucat un rol relativ nesemnificativ în perioada de început. În primul secol de existenţă al Ombudsmanului Parlamentar, numărul total de plângeri a fost de aproximativ 8000.

(Sursa: http://www.jo.se/ - The Parliamentary Ombudsmen of Sweden)

 

Instituţia Ombudsman în lume

Următorul Ombudsman Parlamentar a fost înfiinţat în Finlanda, prin Constituţia din 1919. Ideea a atras atenţia în afara Scandinaviei, după reglementarea Biroului Ombudsman în Danemarca, în anul 1954. În ultimii 30 de ani, această instituţie s-a răspândit în întreaga lume, astfel încât în prezent există aproximativ 120 de instituţii de tip ombudsman.

 

Institutia de tip ombudsman s-a dezvoltat in doua forme:

  1. ombudsman cu competenţă generala – tratează toate problemele care decurg din disfuncţionalităţi in administraţie
  2. ombudsman cu competenţă specială – specializat intr-un anumit domeniu (de exemplu: ombudsman pentru protecţia copilului, ombudsman pentru protecţia consumatorilor, ombudsman pentru servicii financiare, ombudsman pentru egalitate si anti-discriminare, ombudsman pentru persoane cu dizabilitati, ombudsman impotriva discriminarilor etnice, ombudsman pentru apărare etc).

 

Instituţia Avocatul Poporului

Constituantul român a optat pentru denumirea Avocatul Poporului, o instituţie de tip ombudsman cu competenţă generală, care are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.

Instituţia Avocatul Poporului a fost una dintre structurile instituţionale noi, create prin Constituţia din 1991, alături de Curtea Constituţională, având drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile administraţiei publice. Instituţia a fost înfiinţată prin Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

 

Preocupări pe plan internaţional pentru dezvoltarea instituţiilor naţionale care au drept scop protecţia şi promovarea drepturilor omului

Pe plan internaţional, în ultimii douăzeci de ani, s-a manifestat un interes din ce în ce mai crescut pentru instituţiile naţionale de promovare şi protecţie a drepturilor omului. Prima reuniune internaţională tehnică cu acest subiect a avut loc la Paris, în anul 1991. Concluziile acestei reuniuni au fost valorificate prin Rezoluţia nr. 54/1992 a Comisiei ONU a Drepturilor Omului, intitulată Principiile referitoare la statutul instituţiilor naţionale („Principiile de la Paris”). Ulterior, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite le-a aprobat prin Rezoluţia nr. 48/134 din 20 decembrie 1993. Conform acestui document, statele membre sunt încurajate să creeze sau să consolideze instituţiile naţionale, acestora trebuie să li se confere un mandat cât mai amplu posibil în promovarea şi protecţia drepturilor omului.

 

Instituţia Avocatul Poporului este organizată şi funcţionează în conformitate cu Principiile de la Paris, urmând să solicite acreditarea Comitetului Internaţional de Coordonare a Instituţiilor Naţionale pentru Promovarea şi Protecţia Drepturilor Omului şi să se integreze astfel în organizaţiile privind drepturile omului din sistemul Naţiunilor Unite.